Speranta si destin

"Nu spera, ca sa nu mori disperand"..astfel se exprima un mare gandidor al antichitatii, incercand sa sugereze ca infranarea dorintei, poate face mai usoara deziluzia neimplinirii. Dar chiar si cei ce exprima teoretic cele mai mari idei, traiesc asa cum natura umana le impune. Nu exista om caruia speranta sa nu ii fi inundat trairea intr-un moment al vietii. Idealistii spera mereu, uneori pana la granita utopiei, cei realisti, mult mai rar, atunci cand nu gasesc alta solutie. Dar toti o facem, toti ne punem sperantele in lucruri pe care le vedem perfecte in imaginatia noastra si de aici speranta ca se vor intampla. Am sperat si eu pana ieri ca nu voi avea peste cateva zile aceeasi soarta ca acum trei ani si jumatate. Speranta a fost insa invinsa , ca atatea ori , de destin- un alt corespondent al relativitatii vietii noastre. Intre 2005 si azi , nimic nu s-a schimbat se pare. Sau poate, exagerez, pentru a nu dispera de-a binelea..
Dezamagit de ceea ce refuzasem sa accept ca probabilitate majora, am depasit cu usurinta discutiile intermediabile despre "gastile"din guvernul Boc, despre generali in rezerva si fosti ofiteri de securitate, despre agramatii ce conduc partide politice si profesorii universitari ce se ploconesc jenant in fata marinarului chior.
Retras intre peretii mei, am vizionat Romania -Columbia 1994...Linistea si emotia s-au impletit in noapte, o echipa de vis m-a inseninat si mi-a restabilit echilibrul.Urma cosmarul unei alte insomnii..