Nelinistea asteptarii devine placuta atunci cand este dublata de siguranta placerii..De cateva zile ( destul de multe) ma delectez inainte de a adormi cu episoade din "Married with Children"(Familia Bundy). Comedie spumoasa, dar in acelasi timp usoara..Pe calculator se aseaza in fiecare zi un alt film "de Oscar"care se asteapta vazut. Ma avant in fiecare seara si imediat realizez ca nu pot, ca nu am starea necesara. Pana la urma, tot la Al Bundy ajung.
Astazi s-a incheiat si inspectia financiara care m-a stresat in ultimul timp si am avut un sentiment imens de usurare. Doar eu stiu de ce...Iar acum astept "sa se dea jos" de pe strongDC ultimul episod din serialul "Lost", aparut peste ocean acum o saptamana.
Monotonie.. Seara banala..Absenta ei..
PS. Am depasit insomniile. Mi-au ramas doar visele..
加藤 あい 画像 500103
Acum 5 ani
oare e vreodata asteptarea dublata de siguranta? as astepta eternitatea, as astepta iubirea, nu as renunta sa sper, mi-as deschide sufletul in fata oricui, as suferi cu zambetul pe buze ....daca as sti ca asteptatea e dublata de siguranta, daca as sti ca nu e in zadar. Dar in fiecare zi intamplari ce dovedesc contrariul apar..si simt nevoia sa ma refugiez in singuratate, simt nevoia de singuratate. Nu mai vreau sa privesc pe fereastra de teama ca va fi intuneric, trec pe langa oameni fara sa le caut privirea, privesc spre cer fara sa caut frumusetea lunii, privesc in gol si atat. Apoi se anunta o alta zi in care trebuie sa o iau de la capat fie ca vreau fie ca nu. Trezirea e atat de cruda....visam frumos, dupa multe nopti de nesomn, agonie, lacrimi in sfarsit visam si dintr-o data suna alarma care ma anunta ca e timpul sa abandonez irealitatea. Ziua asta e ca si cea de ieri..toate sunt la fel, ca niste perle frumoase, stralucitoare dar...inutile. Ma intreb ce rost au noptile, zilele..? nu pot sa dorm. visez prea rar. sper prea putin. plang prea mult. am uitat sa rad. Ma caut si nu ma gasesc, imi e sete de mine, de el, de oameni, imi e sete de un ras isteric cu prietenii, de un film bun la care sa plang cu prietenii...dar apoi realizez ca nu am prieteni. putinii care au mai ramas nu pot sa vorbeasca despre ceea ce simt, nu vor sa o faca asa ca nu o fac nici eu. La dracu ca ajung acasa, ocolesc oamenii prezenti, ma arunc in fotoliu, butonez telecomanda la nesfarsit fara sa vad pe ce se opreste si....sfarsesc prin a ma uita la Al bundy...urasc serialul asta! dar ma uit pt ca e comod, pt ca pot sa zac latent....cu gandul departe. Nu pot sa dorm dar depasesc insomnia. freamat, tip, ma zbat..inabus nesomnul cu lacrimi. tie ti-au ramas visele...mie si astea imi sosesc foarte rar.
RăspundețiȘtergere