Insomnia...

Tavanul devine prietenul tau cel mai bun, iar atunci cand inchizi ochii mii de probleme iti apar insiruite ca intr-un spectacol de gala la care somnul nu e invitat. Te zbati in cautarea unui moment linistitor pe care sa il implantezi in semiconstienta nesomnului, in speranta ca vei trece granita spre vis. E dureros de greu cand nimic nu pare sa fie linistit in viata ta si cand fiecare zi iti aduce un alt obstacol care se zbate, noaptea, sub pleoape obosite de nesomn. Cand inca nu ma gandeam ca o sa trec prin astfel de nopti, in urma cu destui ani, citeam despre insomniaci celebrii-fie scriitori sau poeti, fie mari politicieni sau filosofi. In imaginatia mea, insomnia era o marca a geniului, o anumita poarta spre inspiratie nocturna. Admiram , cred eu, ideea de insomnie. Ma gandeam, cu un lejer dispret, la toti ceilalti care dormeau fara probleme, somn fara vise..in timp ce marii ganditori, visau in insomnie- creatori de geniu si stapani ai lumii. Vai mie, cat m-am inselat!
Nu exista o ora a inspiratiei lunatice, doar ore lungi de nesomn. Sigur exista oameni care isi folosesc insomniile intr-un scop creator sau altii care au atins bariera patologicului in aceasta privinta. Cu totii, mari si mici insomniaci, isi doresc insa mai mult ca orice sa poata adormi mai repede.
Am inteles cu proprii mei ochi ce e insomnia si am observat cu propria mea minte ce ii facea pe cei pe care ii admiram din carti sa nu poata adormi: problemele.
Asadar, constatand inevitabil ca am probleme e rational ca am si insomnii. Pe care insa le simt, empiric, fara voia mea, noapte de noapte. Si problema e simtirea, nu ratiunea.
Pana atunci incerc sa profit de situatie cum pot. Adica vizionand nominalizarile posibile la premiile Oscar de anul acesta. Pana in 22 februarie am destule filme de vazut si destule insomnii de invins.