Veghe intre amintiri

Daca nu ar exista uitarea, mintea noastra s-ar bloca iremediabil. Daca nu ar exista memoria, ea nu ar fi functionala. Amintirile ard, consumandu-se intre uitare si memorie. Un mare ganditor spunea atat de frumos, ca amintirile sunt memorii colorate afectiv.
In lupta noastra zilnica de a uita si de a ne aminti, viata se framanta in sufletul nostru, cu lumini si umbre.
Dintotdeauna, omul forteaza amintirile pentru a suporta frustrarile dureroase ale raului cotidian. Iar atunci cand suntem nevoiti sa induram greutati aproape insurmontabile, nevoia noastra de a ne purifica prin amintire este vitala. Sanitatea mintala, echilibru psihic nu poate fi refacut insa doar prin amintiri. E nevoie, firesc, de mult mai mult.
Amintirile sunt prezenturi trecute in lumina si reinviate in intuneric. Timpul, stapanul suprem al fiintei noastre fizice, gaseste mereu mijloace pentru a eclipsa rautatile, durerile, tristetile. Tot el , prin sita amintirilor, ne provoaca regasirea bucuriei, a fericirii de ieri.
Ma intorc spre mine si ma intreb: cum as fi reusit sa depasesc ultimele zile fara ajutorul momentelor ce s-au transformat deja in amintire? O mangaiere, un cuvant, un zambet..cativa prieteni, un comentariu "incognito", un joc..
Oamenii din jurul nostru pot creea amintiri mai bine decat o poate face orice eveniment, orice pasiune, orice realizare. Unii vor lasa in noi doar amintirea lor. Altii-cei cu adevarat importanti- ne vor calauzi viata, transformand mereu prezenturi in amintiri pentru viitor.