Ura

Perspectiva timpului are asupra vietii unui om aceeasi importanta pe care o are asupra operei unui artist. Ceea ce ieri am vazut a fi o catastrofa pentru simturile noastre, sub actiunea obiectiva sau subiectiva a timpului poate deveni un moment pozitiv, chiar binefacator. E premisa de la care pornesc aceste randuri, deloc usor de expus, dar atat de necesar de inteles. Asemeni unei opere de geniu, neinteleasa ca atare de contemporani , dar visand la nemurire prin ceea ce timpul va dovedi ca valoros, viata ne ofera posibilitatea unei permanente reevaluari a zilelor trecute, a regretelor de odinioara.
"Ma urasti?" ..ma interoga in urma cu destui ani, cu un zambet de o ciudata candoare rautacioasa, Femeia..Stia ca face lucruri neinsemnate care imi provocau mici iritari, inutile nevroze trecatoare si lipsite de coerenta. Si mai stia ca o iubeam mult, poate prea mult. Nu credeam ca dupa ceva timp, toate vor fi doar praf de stele si intrebarea si-ar fi gasit un raspuns serios, dar complicat. Ura este cel mai greu de indurat sentiment. Toate partile implicate, atat cel ce provoaca, cat si cel ce simte ( sau incearca sa simta) , ori cel ce resimte asupra sa sentimentul acesta, se afla intr-un carusel ce trebuie sa ajunga cat mai repede la finalul drumului sau. Nu exista decat doua cai de intoarcere: dragostea sau indiferenta.
M-am intrebat de multe ori daca omul e capabil de dragoste in aceeasi masura in care e capabil de ura. Marturisc ca nu mi-am putut da un raspuns prea clar si nici nu cred sa fie posibil un astfel de raspuns. Totusi mi-am dat seama ca lucru cel mai greu, atunci cand esti un Om este sa fi indiferent fata de altii. Sau sa mimezi indiferenta.
Si totusi, cat de important e uneori sa faci acest lucru! Cat de esential pentru a putea merge mai departe!
Pentru cine doreste sa evadeze dintr-o iubire pierduta, indiferenta este stadiul la care va trebui sa ajunga. Cat mai repede si prin aproape orice mijloace. Iar cel mai simplu mijloc e ura. Nu e singurul, dar e cel mai sigur si paradoxal - as spune- nu e nici cel mai blamabil.
Si totusi, ura are si ea stadiile si limitele ei. Ea trebuie folosita pentru a putea iesi din labirintul intunecat al regretului, dar in masura in care ea e utila, poate deveni si istovitor de dureroasa pentru sine. Temperata si acceptata rational, introvertita sau folosita subversiv, ura poate readuce linistea indiferentei. Din acel moment, intrebarea care va primi un raspuns amar va fi " ma mai iubesti?". Iar asta e ultimul pas al regretului de a fi sperat, de a fi crezut, de a te fi inselat. Si primul spre un nou.."Ma urasti?"