Primavara

Cat de greu renaste viata in acest mijloc de martie...E atata frig si ploaie, atata durere in aceasta nastere a acestei primaveri, incat parca si sufletele oamenilor inoata inca printre sloiuri albastre. Primavara pare inca departe, ca o iubire pierduta in avalansa de minciuna a acestei ierni.Soarele se lupta timid cu norii gri ce isi cauta visuri si sperante, ratacind tacuti spre prapastia deznadejdii. Aceiasi cale in fiecare inceput de caldura. Flori, iarba verde, soare...Aceiasi bucurie a schimbarii. Ne bucuram de primii fulgi de zapada, de sfintenia Craciunului si apoi numaram nerabdatori zilele pana la inceputul primaverii. Incantati, intram in primavara , doar pentru a astepta, grabiti, vara..
Indiferent cat de multa nesiguranta ne rezerva viitorul, il dorim mereu, il dorim inconstient de visatori.Chiar si acum, cand scriu aceste randuri, iesind dintr-o iarna mai groaznica decat intunericul mortii, ma bucur ca un copil cand vad razele soarelui.
Stiu ca vor disparea poate inainte de a termina urmatorul cuvant, ca umbra va fi iarasi stapana, dar siguranta aceasta a invierii naturii, a primaverii ce se lasa atat de asteptata, ma inunda de speranta.
Ma intreb insa cat va tine acest sentiment placut, cat va dura pana imi voi dori arsita verii..Pana imi voi dori altceva. Atunci cand pierdem ceea ce ne-am dorit cu adevarat, avem nevoie de o mie de lucruri care sa ne poate tine in viata..
Unul dintre ele e ...primavara.