Suflet contra cultura

In urma ca mai multi ani exista un program al Natiunilor Unite, care incerca sa rezolve anumite probleme legate de conditiile de viata din zona Golfului Persic, mai precis Irak. Programul se numea "Petrol contra hrana" si insemna de fapt o incercare de a sparge embargoul impus asupra Irakului, care avea nevoie de hrana si dadea la schimb ceea ce detinea din abundenta-petrolul. Filosofia mercantila a Occidentului a gasit astfel, un mijloc foarte buna de a elimina surplusul de produse cu scopul "umanitar"de a ajuta. In fapt, petrolul era -in opinia mea- adevarata motivatie.
In urma cu doar doua zile, am trait cea mai frumoasa zi a acestui an. Am petrecut ore intregi la Castelul Corvinestilor, povestind despre aproape tot cu o persoana foarte interesanta. Niciodata nu am mai stat in acea locatie atat de mult timp, intr-un dialog plin si adanc, precum un fluviu umflat de atatea ploi ce se transformasera in furtuni napraznice. Era o discutie vie, o reverie a cuvintelor, un dans al gandurilor. Imi aminteam de astfel de zile la castel, dar erau amintiri foarte vechi, parca incercand sa razbata dintr-un alt timp, ce se vrea uitat.
Ieri , desi destul de racit, m-am simtit liber sa fiu din nou asa cum as vrea sa pot fi. Am o mare pasiune- filmul ( as adauga, de arta...cu scuze pentru stereotipicul acestei caracterizari). Dar e o pasiune dificil de urmat in momentele in care nu ma simt implinit emotional. Cand sunt trist, cand am probleme, nu am nici starea necesara pentru a urmari filme adevarate. Sufar la gandul ca ma asteapta vizionarile, dar le refuz cu credinta ca nu pot sa imi supun la chinuri regizorii preferati, vizionand filme carora nu le pot da atentia mea totala in acele ore.
Sunt insa zile sau evenimente care ma incarca de energia emotionala necesara si atunci incerc sa profit. Asa a fost ieri, cand dupa E-Day la Castel, m-am desfatat cu un film remarcabil ( in traducere "Cand tata era plecat cu afaceri"-1985 , in regia lui Emir Kusturica). Ma gandeam aseara , in timp ce incepusem sa inverzesc strongDC-ul, "downloudand" cu frenezie de neinchipuit, ca sunt precum acel program al ONU de care aminteam in debutul acestor randuri. Am nevoie de hrana spirituala, de subzistenta mea intelectuala si pentru asta trebuie sa incerc sa caut in continuare oameni si evenimente care sa ma programeze pentru alte filme.
Acum trei luni, intr-0 alta zi de 13, eram pe un culoar intunecat, plin de revolta, de disperare. La capatul lui e insa atat de multa lumina incat ochii mei sufera din nou. Au castigat lupta cu intunericul, acum e timpul pentru speranta in aceste raze de mai. Pe care le-am asteptat atat.